Poveste Folk – Adi Bezna

Read Time:2 Minute, 48 Second

Adi Bezna

Născut la Baia Mare  pe 6 Decembrie 1968, in zi de sarbatoare.

A învățat să cânte la chitară în școala generală de la fetele din grupul folk al școlii. Cele mai importante proiecte culturale si muzicale il leaga pe Adi Bezna de orasul Piatra Neamt , pe care il considera ACASA.

A fost membru al mai multor trupe de muzică rock, cele mai reprezentative fiind REBECA și TEUTON., a organizat Festivalul Tabără Rock ” YOUNG ROCK FOR YOUNG S” , a organizat gale folk , a participat la festivaluri folk , a fost prezentator de televiziune  si realizator de emisiuni T V , scrie versuri  si este un om deosebit.

Pe site-ul sau artistul  scrie :

“Cariera mea folk ( deși am cântat multă vreme , fără să particip în mișcarea folk, un episod important pentru mine fiind cele 2 săptămâni petrecute în Cenaclul TOTUȘI IUBIREA) începe undeva , prin 2005 cu organizarea primului eveniment din seria de ÎNTÂMPLĂRI ÎN ORAȘUL CU OAMENI, unde l-am avut invitat pe Vasile Șeicaru.Au urmat încă 8 evenimente la care au participat nume mari ale folkului românesc. Din 2007, la invitația lui Cristi Buică (îi mulțumesc și pe această cale) am intrat în Familia lui Dan Vană și a Taberei de Folk de la Calafat , pe care o regăsesc de atunci în fiecare an între 1-9 august , ACASĂ în mine. Aici am învățat lecția despre prietenie , de la Oameni de spirit și muzică adevărată, Sorin Minghiat, Doru Stănculescu, Cristi Buică, Cristi Corcioveanu, Dan Vană, Ovidiu Mihăilescu, Emeric Imre, Tatiana Stepa, Mircea Baniciu … “

E un romantic incurabil şi crede cu tărie în oamenii frumoşi.

“ eu, de la geamul tău

 

iubito, de la geamul tău,

văd oamenii

mici, peticiţi de culori

şi piaţa cea veche cu miros de călău . Capul meu

o fi fost de martir…?

Nu ştiu, zău,

de ce te întreb tocmai asta în zori!

iubito, de la geamul tău,

uneori,

ploaia pare-o haită de lupi

şi luna o pată de var într-un hăuuu! Capul meu

o fi fost de nebun?

Nu ştiu, zău,

dacă vrei, poţi să vii lîngă mine să-l rupi!

iubito, de la geamul tău,

am vărsat lacrimi mari

cît o roată de car

şi-am privit cu păcat,

cu părere de rău la femei sau la fete,

da’ de ce…?

Nu ştiu, zău .

Poate-atunci … cînd tăceai …

şi tu n-aveai habar .

iubito, de la geamul tău,

mi-a fost, oare, bine

sau nu ştiu cît rău?

că lumea s-a spart

ca o lună în zori

în cioburi de lupi hămesiţi de culori. aşteaptăăă…, nu vezi?

Stau la rând la călău.

Un nebun sau martir ai iubit?

Nu ştiu…,zău! “

Adi Bezna spune ca sclipirea aia de ceva vine din bucuria de a imparti impreuna , pentru ca la folk publicul face parte din spectacol.

Pentru  Adi Bezna folkul e bucuria de a canta ,  e simplitatea de a fluiera ceva, când eşti acasă în baie sau când eşti pe stradă şi îţi vine în minte un refren drag.

Pe pagina sa de Facebook  artistul  ne invita la un concert online in ziua in care implineste 53 de ani :

„În curând, pe 6 Decembrie, voi împlini 53 de ani. Ca să vă am aproape și să vă Multumesc pentru amintirile frumoase împreună, voi face un concert online. Atât pot face în vremurile astea ciudate. M-aș bucura să fim împreună, măcar așa.”

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Please follow and like us:

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Previous post Poveste Folk – Zoia Alecu
Next post Poveste Folk- Maria Gheorghiu